• Română
    • Русский
    • English

La Purcari a avut loc cursa inedită de alergare Purcari Wine Run

În acest an, toamna a venit împreună cu zilele de odihnă. Organizația social-sportivă SPORTER a decis să transforme primul weekend al acestei toamne într-o adevărată sărbătoare pentru cei care iubesc sportul, natura și cât de anormală ar fi această combinație, vinul.


Ajunsă la a doua ediție, însă pentru prima dată oficial, pe teritoriul pitoresc al conacului Purcari, printre viță-de-vie, s-a desfășurat cursa trail pe teren accidentat Purcari Wine Run. Printre participanți au fost atât sportivi profesioniști, cât și amatori, ceea ce este îmbucurător la pătrat! Ce să mai zicem, așa eveniment nu putea fi ratat! Cu câteva zile înainte de eveniment, toate locurile au fost suplinite și achitate, iar participanții își ridicau în mod activ pachetele de start. 

Duminică, 3 septembrie, două autobuze cu participanți, dis-de-dimineață, au plecat din Chișinău spre Purcari, unde exact la orele 10 începea cursa. Pe ceață și ciclon, care prevestea o cursă ”umedă”, alergătorii se apropiau de linia startului. Odată ajunși la locul cu pricina, toți participanții au înțeles, nu fără de încântare, că îi așteaptă o competiție confortabilă, în condiții de vară. Un impediment a fost doar vântul pe unele porțiuni de traseu.

De menționat că, la sosirea participanților, toată infrastructura a fost pregătită; organizatorii au muncit practic 24 ore din 24, pentru ca totul să decurgă la cel mai înalt nivel.

Înainte de anunțarea startului, alergătorii au fost întâmpinați de directorul general al companiei Simpals, Dmitrii Voloșin, care a desfășurat și un scurt briefing, povestind despre particularitățile parcurgerii traseului. Dmitrii Voloșin a ajuns la Purcari încă în ajun, de aceea știa fiecare detaliu și particularitate a acestui eveniment. 

Precum a fost planificat, întrecerea a început exact la orele 10:00. Primii câțiva metri, de la conac spre podgorii, coloana de alergători a fost condusă de mașina partenerului oficial al evenimentului Hyundai. Iar, odată ajunși în podgorii, alergătorii nu au mai fost împiedicați de nimeni să înregistreze un rezultat demn. 

Subliniem că, în pofida faptului că întrecerea părea ușurică, au fost și unele momente dificile pentru participanți. Vântul menționat mai sus, numeroasele urcușuri, dar și soarele, își aduceau aportul la rezultatele alergătorilor noștri. Cum fost anunțat din timp, pe traseul competiției au fost plasate puncte alimentare, unde sportivii puteau să adauge energie, consumând fructe, să se împrospăteze cu apă, dar și să savureze vinuri alese.  

Menționăm că, împreună cu participanții a venit și o ”armată” numeroasă de susținători, compusă din rudele și prietenii acestora. În timp ce sportivii parcurgeau distanța traseului, susținătorii au ocupat zona startului din scuarul conacului Purcari. Acolo, într-o atmosferă mai mult decât plăcută, cu terenuri de joacă pentru copii și cafenea, acești îi așteptau pe alergători. Iar în mai puțin de o ora, așteptarea unora dintre ei a luat sfârșit; cei mai bine pregătiți participanți ajungeau la linia de sosire. 

Ca întotdeauna aici pe sportivi îi aștepta tradiționala medalie, odihnă, aplauzele furtunoase ale celor dragi și ale voluntarilor, care se bucurau sincer pentru alergători. 

În cadrul cursei Purcari Wine Run 2017 s-au aflat și câștigătorii la masculin și feminin. Câștigătorii au fost invitați să urce podiumul de onoare, unde organizatorii și partenerii evenimentului le-au înmânat cupe neobișnuite - omulețul de pixel, premii de la Chateau Purcari și alți sponsori.

Masculin

Locul 1 - Liviu Croitoru 42:24 min.

Locul 2 - Andrei Vrabii 43:06 min. 

Locul 3 - Victor Spătaru 43:47 min.

Menționăm că, ocupanții locurilor 1 și 2 sunt antrenorii clubului Sporter. Liviu Croitoru îi antrenează pe alergători, iar Andrei Vrabii este antrenor de ciclism. 

Feminin

Locul 1 - Natalia Zbîrnea 47:10 min. 

Locul 2 - Veronica Cacean 50:46 min.

Locul 3 - Diana Nastas 51:08 min.

Organizatorii adresează sincere mulțumiri partenerilor Purcari Wine Run: co-organizatorului Chateau Purcari, automobilului oficial Hyundai, apei oficiale aqua unIQa, partenerului oficial Puma, precum și clubului de fitness oficial MaxFitness.

Pentru cei mai curioși de a afla dacă evenimentul a fost unul reușit, ce părere au avut sportivii despre întrecere și organizarea acesteia, sunt numeroase fotografii pe Facebook și Instagram, care pot fi găsite cu hashtag-ul #PurcariWineRun.